11,000FaniÎmi place

Artistul Zilei – Nino D’Angelo

Povestea lui Nino D’Angelo pare a fi un scenariu de telenovelă. Născut în 21 iunie 1957, într-o familie extrem de săracă din San Pietro a Patierno, o suburbie a oraşului Napoli, el părăsea scoala încă de mic pentru a munci. Făcea comisioane, vindea îngheţată, cânta la nunţi. Convinsă de talentul lui, familia sa avea să adune bani pentru a finanţa înregistrarea primului său single: ” ‘A Storia Mia”, pe care-l vinde chiar el din uşă-n uşă, în 1976. Mare succes, povestea din cântec ajunge scenetă stradală şi apoi scenariu de film. Așa a început totul, iar el a ajuns unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi şi actori italieni de origine napoletană.

 

Un set de cântece în inconfundabilul dialect napulitan, vă aşteaptă la Big FM luni 21 iunie, când Gaetano D’Angelo împlinește 64 de ani.  Big FM: Deva 92.6 FM / Hunedoara 88.9 FM / www.bigfm.ro

Te-ar mai putea interesa