11,000FaniÎmi place

Aprovizionare fără probleme la supermarketurile din judeţul Hunedoara

În judeţul Hunedoara nu sunt probleme de aprovizionare cu alimente de bază, legume, fructe sau alte tipuri de produse necesare fiecărei familii. Concluzia a fost desprinsă în urma unei întâlniri ce a fost convocată la sediul Prefecturii Hunedoara de către prefectul Vasilică Potecă și la care au luat parte reprezentanţii supermarket-urilor din zonă.

 

Din cauza fluxului foarte mare de cumpărători, într-o perioadă scurtă de timp, pot apărea situaţii în care reaprovizionarea cu anumite mărfuri poate dura câteva ore, însă furnizarea acestora este asigurată pe termen mediu şi lung, au dat asigurări autoritățile.

 

Managerii principalelor magazine l-au informat pe prefectul judeţului că orarul de funcţionare este cel obişnuit, nefiind probleme în asigurarea personalului.

 

De asemenea, Prefectura Hunedoara a informat că managerii magazinelor din județ iau deciziile în ceea ce privește numărul de clienţi care pot intra în acelaşi timp în magazine. Această măsură are ca scop evitarea aglomeraţiei la case, cât şi eliminarea situațiilor în care un număr foarte mare de cumpărători se află, în acelaşi timp, în incinta magazinelor, ceea ce ar contraveni normelor medicale stabilite pentru această perioadă, a informat Prefectura Hunedoara. Totodată, activitatea de dezinfectare a spaţiilor comerciale, în interior şi exterior, continuă conform unui program stabilit.

 

Cumpărătorii sunt rugaţi să evite achizitionarea în exces a diferitelor tipuri de produse, autorităţile oferind asigurări că nu există niciun motiv de îngrijorare în privinţa desfăşurării normale a activităţilor comerciale în marile magazine din judeţul Hunedoara.

Te-ar mai putea interesa