11,000FaniÎmi place

Muzeul Castelul Corvinilor se închide

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Hunedoara a decis ca începând de joi, 12 martie, să închidă pentru public Muzeul Castelul Corvinilor, precum și celelalte unități aflate în administrarea municipalității.

 

Motivul îl reprezintă situația la nivel global și național cu privire la infecția cu coronavirus.

 

Lucrările de reabilitare vor continua, recomandarea fiind de sistare a activităților cu publicul. Așadar, accesul vizitatorilor nu mai este permis începând de joi, dar lucrările de reabilitare continuă.

 

„Luăm aceste măsuri pentru siguranța vizitatorilor, a angajaților și pentru a preveni răspândirea virusului. Vă mulțumim pentru înțelegere” – Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

 

Comunicat CLSU Hunedoara, 11.03.2020

 

Întrunit în două ședințe extraordinare privind măsurile prevenirii COVID-19, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Hunedoara (CLSU) a hotărât închiderea tuturor unităților subordonate municipalității, pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
Astfel, informăm cetățenii municipiului Hunedoara că în urma hotărârilor CLSU Hunedoara, până în 31 martie 2020 (cu posibilitatea de prelungire a termenului) sunt închise pentru public următoarele:

• Muzeul Castelul Corvinilor

• Muzeul Casa Breslelor

• Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara

• Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Hunedoara

• Grădina Zoologică

• Bazinul de Înot

• Biblioteca Municipală Hunedoara

De asemenea, este suspendată activitatea la:

• Creșa Căsuța cu Pitici

• Centrul de zi „Lumină și speranță”

• Centrul Interactiv pentru Educație Nonformală și Voluntariat

• Centrul de Recreere pentru Pensionari

• Club Sportiv Hunedoara (antrenamentele sportivilor)

• antrenamentele Ansamblului Folcloric Hațegana

 

Menționăm că în aceeași perioadă sunt suspendate cursurile de învățământ din grădinițe și școli, în toată țara.

 

De asemenea, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 21/2004 privind sistemul național de management al situațiilor de urgență, cu modificările și completările ulterioare, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a dispus identificarea de noi spații care se pot folosi pentru carantină, în cazul în care cele disponibile la Adăpostul de noapte vor fi ocupate.

 

Poliția Locală va înștiința în scris unitățile de alimentație publică să ia măsuri suplimentare privind igienizarea și dezinfecția spațiilor deținute.

 

Primăria municipiului Hunedoara publică în mass-media măsurile luate de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Hunedoara.

 

Se va identifica un spațiu protejat în care să se distribuie fără riscuri abonamentele și biletelor de către operatorul de transport în comun SC Primtransprest Hunedoara SRL. La intrarea în mijloacele de transport local se vor monta dozatoare cu soluție dezinfectantă, pentru călători.

 

În cazul în care situația se va agrava, va fi întrerupt transportul public.

 

Închiderea pentru public, începând cu data de 12.03.2020 a Muzeului Castelul Corvinilor și a Grădinii zoologice, a Centrului de informare turistică. Menținerea obiectivelor închise în hotărârea nr. 2 a Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Hunedoara.

 

CLSU a stabilit obligativitatea purtării de măști și mănuși de către angajații Administrației Piețelor, Târgurilor și Oboarelor. Comercianții de mărfuri din piețe vor fi îndrumați să ia aceleași măsuri.

 

Programul de priveghi, la capela Serviciului Administrația Cimitirelor, a fost restrâns: se pot organiza priveghiuri zilnic între orele 14 – 20, respectând limita de 100 de persoane care pot fi prezente la o astfel de adunare. Participanții la priveghi vor fi înregistrați nominal într-un tabel și vor răspunde unui scurt chestionar cu privire la călătoriile pe care le-au făcut în ultima perioadă, în vederea depistării persoanelor care vin din zonele de risc.

 

Membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență vor efectua controale la obiective, pentru a verifica respectarea măsurilor stabilite prin aceste hotărâri ale CLSU.

 

Te-ar mai putea interesa