11,000FaniÎmi place

O nouă ediţie a Târgului European al Castelelor va avea loc vineri şi sâmbătă la Castelul Corvinilor din Hunedoara

Manifestarea, ajunsă la ediţia a şasea, reunește 20 de expozanţi – cetăţi, palate, castele şi muzee din România. Standurile dedicate participanţilor vor fi amplasate în curtea exterioară a castelului, cunoscută şi sub numele de Curtea Husarilor, între cei prezenţi numărându-se Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Cetatea Deva, Muzeul Castelul Corvinilor.

 

Pe lângă standurile care vor putea fi vizitate vineri şi sâmbătă, între orele 09:00 – 17:00, programul târgului va mai cuprinde demonstraţii de lupte medievale, lecţii de tir cu arcul şi lecţii de spadă.

Te-ar mai putea interesa