11,000FaniÎmi place

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva revine la o activitate normală

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva a început să revină la o activitate normală, primii pacienţi fiind preluaţi prin Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), a informat Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, instituţie în subordinea căreia se află unitatea medicală. Unitatea își reia activitatea urmând ca, până la finalul acestei luni spitalul să funcționeze în parametrii normali. Potrivit autorităţilor judeţene, de joi şi-a reluat activitatea parţial şi ambulatoriul de specialitate din cadrul SJU Deva.

 

Din 11 mai, autorităţile au anunţat că spitalul devine unul de suport COVID, astfel că va putea interna şi alţi pacienţi, în afara celor bolnavi de COVID-19. Secţia de Boli Infecţioase va interna şi trata pacienţii suspecţi sau pozitivi la infecţia cu noul coronavirus.

Te-ar mai putea interesa