11,000FaniÎmi place

Toate școlile din Deva vor avea căldura asigurată abia în luna ianuarie

Școlile și liceele din Deva vor avea căldură în sistem centralizat în luna decembrie, au apreciat directorii unităților de învățământ din oraș. O analiză pe care Instituţia Prefectului a efectuat-o cu reprezentanţii operatorului de distribuţie a gazului metan, cu directorii de şcoli şi reprezentanţii Primăriei Deva arată că, în luna decembrie, pentru cea mai mare parte a clădirilor, în clase va fi asigurată încălzirea.

 

În totalitate, însă, sistemul de încălzire va fi functional în școlile din Deva, în prima parte a lunii ianuarie 2022”, se precizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului. Finalizarea execuției lucrărilor la cele șapte unități de învățământ, care încă nu au căldură, depinde de activitatea firmelor care execută aceste proiecte, dar și de recepționarea la termen a centralelor termice de mare putere necesare pentru producerea agentului termic.

Te-ar mai putea interesa