11,000FaniÎmi place

„Ziua Curateniei” la Hunedoara

Peste 90 de angajati ai DRÄXLMAIER Hunedoara si-au petrecut ziua de sâmbătă ajutând la protejarea mediului înconjurător. Echipati cu mănusi si saci de gunoi, voluntariicompaniei, însotiti de familie si copii, au colectat în doar câteva ore peste 3 tone de deseuri – de la materiale plastice la polistiren, cutii de carton, ambalaje si resturi menajere.

Zona vizată pentru curătenie de angajatii DRÄXLMAIER Hunedoara a fost în apropierea străzii Carpati, pe malul râului Cerna, unde existau foarte multe gunoaie.

Echipa numeroasă de voluntari a companiei s-a bucurat să facă o faptă bună în timpul liber. Angajatii s-au arătat dornici ca si pe viitor să participe la alte actiuni similare. Unii au venit alături de copii, dorind să-i învete cât este de important să mentină curătenia în mediul înconjurător.

DRÄXLMAIER Hunedoara este partenerul dedicat al comunitătilor locale. Compania a donat în acest an aparatură medicală în valoare de 25.000 de euro Spitalului Municipal „Alexandru Simionescu” din Hunedoara. De asemenea, în 2019, DRÄXLMAIER Hunedoara a sustinut zeci de elevi care provin din familii defavorizate prin donatia de rechizite scolare.

Te-ar mai putea interesa