Încă din tinerețe, când avea succes cu trupa James Gang, apoi în solida sa carieră (ce continuă și azi) în grupul Eagles, dar și ca artist solo, Joe Walsh a fost, și rămâne, unul dintre personajele cele mai colorate din istoria Rock & Roll-ului.
Maniera sa distinctă de a cânta vocal în registrul de sus, versurile trăznite, excentrice, bizare chiar, și inconfundabila și expansiva sa chitară, au condus la realizarea unei serii excelente de hit-uri de Adult Oriented Rock, între care „Funk # 49”, „Rocky Mountain Way”, „Pretty Maids All In A Row”, „In The City” și, desigur, „Life’s Been Good”.
A făcut multe năzbâtii la viața lui, dar acum este mult mai înțelept și deși a împlinit 77 de ani în 20 noiembrie, este încă extrem de activ!
Eu vă aștept joi la radio Big FM, în Deva pe 92.6 FM, în Hunedoara pe 88.9 FM și on-line la bigfm.ro/live/ în ultimul sfert al orei, între 8:45 si 19:00 și apoi, din nou, seara de la ora 21:00 la 22:00, când am să vă spun povestea lui Joseph Fidler Walsh (născut Joseph Woodward Fidler), și îl vom asculta cântând!
T.T.Popa