Peste 100 de percheziţii au fost efectuate într-o amplă acţiune desfăşurată la nivel naţional de poliţişti de la investigarea criminalităţii economice. Printre judeţele unde au acţionat oamenii legii se numără şi Hunedoara. Au fost vizate instituţii publice unde s-ar fi făcut achiziţii fictive sau supraevaluate, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române. Poliţiştii au pus în aplicare 15 mandate de aducere pe numele unor persoane care sunt suspecte sau au legătură cu un dosar penal în care se estimează un prejudiciu de 2 milioane de euro. Potrivit cotidianului Gazeta de dimineaţă din Petroşani, în județul Hunedoara ar fi fost vizată Primăria Aninoasa, fapt confirmat de viceprimarul primăriei.