Cariera lui Patsy Cline era în plin avânt – cu piese în Top 40 chiar şi în clasamentul de muzică pop, cu difuzări fără număr la radio şi turnee naţionale pline de succes – când ea a murit într-un accident de avion, la numai 30 de ani. Peste 25 de mii de oameni au asistat la înmormântarea sa. După zece ani, în 1973, devenea prima solistă acceptată în Country Music Hall of Fame. Este considerată şi azi de mulţi critici, de foarte mulţi iubitori ai genului dar şi de unii dintre marii artişti din domeniu, cea mai mare cântăreaţă de country music din toate timpurile. Patsy a fost cea care le-a facut loc în faţă solistelor, într-o lume dominată până atunci de bărbaţi.
Vă spunem povestea ei la Big FM şi o să ascultăm nemuritoarele ei hit-uri şi câteva piese în primă audiţie! Vă aşteptăm vineri 27 mai pe 92.6 FM în Deva, 88.9 FM în Hunedoara şi la www.bigfm.ro