Povestea Ace of Base a început la Göteborg, în primii ani ‘90, când frații Jonas, Malin și Jenny Berggren făceau parte din trupa de techno Tech Noir. Lângă sala lor de repetiții, Ulf Ekberg cânta într-o altă trupă. Curând, Jonas și Ulf au început să scrie și să producă împreună și Ace of Base lua ființă.
După ce au înregistrat mai multe demo-uri cu cântece originale, inclusiv ‘All That She Wants’, trupa a mers la Stockholm unde le-a prezentat tuturor caselor de discuri importante. Niciuna dintre ele nu s-a arătat interesată (li s-a explicat că melodiile erau oarecum ‘prea evidente, prea simple’).
Următorul pas a fost Copenhaga, unde cei de la Mega Records au văzut imediat potențialul trupei și s-au îndrăgostit de muzica lor pozitivă, necomplicată și cu un ușor balans reggae… Aflați restul poveștii ascultând radio Big FM, joi 7 septembrie.
Vă aștept pe 92.6 FM la Deva / 88.9 FM la Hunedoara / și on-line la bigfm.ro/live/ Nu uitați de emisiunea de la ora 21:00!
T.T.Popa