Sinéad Marie Bernadette O’Connor, ar fi împlinit 58 de ani în 8 decembrie. Diagnosticată cu tulburare bipolară acum 17 ani, ea a avut o viață personală dificilă, marcată de gesturi și întâmplări uneori șocante, alteori chiar bizare, ce te duceau cu gândul la un personaj excentric în perpetuă căutare a atenției. Asta pînă aflai de diagnostic și de repetatele ei tentative de sinucidere. A căutat ani de zile liniștea sufletească, apelând în final la religie. Întâi la cea catolică, în care a fost botezată, și apoi la islam. Unde, din câte declara, ar fi găsit-o.
Drept dovadă a revenit la muzică. A întreprins un turneu în Irlanda și pregătea altul nord american pentru 2020, când a intervenit pandemia. În 4 iunie 2021, ea și-a anunțat retragerea din industria muzicală după lansarea unui ultim album de studio, ‘No Veteran Dies Alone’, care urma să sosească în 2022. După 3 zile a retras acea declarație, descriind anunțul inițial ca fiind ‘o reacție impulsivă’. Însă anul 2022 i-a adus, în loc de un nou album, o dramă! Sinuciderea fiului ei Shane. A fost, probabil, momentul în care a încetat să mai lupte cu adevărat… Pe 26 iulie 2023 se stingea, răpusă de boala pulmonară obstructivă cronică și de astmul bronșic de care suferea.
Vă promit că nu o vom uita! O ascultăm la radio Big FM, luni, 9 decembrie. Vă aștept pe 92.6 FM la Deva / 88.9 FM la Hunedoara / și bigfm.ro/live Nu ratați emisiunea de la ora 21:00!
T.T.Popa