Decis încă de la început să cânte country music tradiţional (Honkytonk şi Bakersfield style), ‘real country’ cum spune el, Dale Watson nu a ascultat sfatul şefilor caselor de discuri importante şi nu a acceptat să cânte ‘modern country music’. Ca urmare, nu a ajuns un mare star al genului, deși are toate calităţile, cântă bine, compune fain, arată bine şi e fermecător atât pe scenă cât şi în filme.
În schimb e favoritul criticilor muzicali şi al iubitorilor muzicii country tradiţionale, cântată cu instrumentele clasice ale genului: chitara, vioara, contrabasul, percuţia, chitara slide (hawaiana, cum i se spunea pe vremuri la noi), muzicuţa şi pianul. Kenneth Dale Watson a împlinit 60 de ani în 7 octombrie.
Vă aşteptăm marți 11 octombrie la Big FM, pe 92.6 FM, 88.9 FM şi www.bigfm.ro Nu uitaţi de emisiunea de o oră, ce începe seara la 21:00!