Aristotelis Savalas, actorul cu voce rozonantă care l-a interpretat în mod memorabil pe legendarul polițist Kojak, era născut în Garden City, statul american New York, și a fost al doilea din cei cinci copii ai părinților săi, Christina și Nick Savalas, emigranți originari din Grecia. Mama sa era născută în Sparta, iar bunicii paterni proveneau din satul grecesc Ierakas.
În copilărie, Telly și fratele său Gus au vândut ziare și uneori lustruiau pantofii trecătorilor pentru a-și ajuta financiar familia, care avea un mic restaurant cu specific grecesc. Aristotel nu știa decât grecește când a intrat la școală, învățând acolo engleza. Mai târziu a urmat liceul Cobbett Junior din Lynn, Massachusetts.
În 1940 Telly Savalas și-a încheiat studiile liceale și, pentru că era pasionat de înot, a lucrat o vreme ca salvamar. Un incident nefericit, care l-a afectat toată viața, s-a petrecut în acea perioadă: într-o zi, deși a încercat din toate puterile, nu a reușit să salveze un bărbat pe care îl scosese din ocean cu toate că îl resuscitase minute în șir, timp în care cei doi copii ai bărbatului stăteau lângă el plângând și rugându-l să facă ceva ca tatăl lor să se trezească. Marcat de acel incident, el avea să promoveze în mod constant, tot restul vieții, măsurile de siguranță ce trebuie luate pentru copii și adulți în preajma apei și, bineînțeles, toți cei șase copii ai săi au urmat cursuri de înot.
Pe lângă cariera sa fantastică în film și televiziune, Telly a avut în ultima parte a vieții și o carieră de succes în muzică. Dacă suferiți ca și mine de nostalgie cronică, vă aștept miercuri 22 ianuarie la radio Big FM!
Vă voi spune povestea lui „Kojak” și vom asculta câteva dintre cântecele lui faine cu parfum din alte timpuri. Ne găsiți aici: 92.6 FM – Deva / 88.9 FM – Hunedoara / bigfm.ro/live/
Nu uitați de emisiunea de la ora 21:00! Who loves ya, baby?
T.T.Popa