11,000FaniÎmi place

Au început lucrările la pista de biciclete de pe Bulevardul Decebal din Deva

Constructorii au început lucrările la o pistă de biciclete ce va urma principalele bulevarde din Deva. Valoarea investiţiei se ridică la peste 3,2 milioane de euro, fonduri europene atrase de Primăria Deva. Traseul pentru bicicliști va cuprinde Bulevardul Decebal, Bulevardul 22 Decembrie și zona adiacentă.

 

Proiectul prevede, printre altele, construirea pistelor pentru biciclişti dar și reabilitarea sau construirea unor trotuare, modernizarea unor instalații electrice și de iluminat public, după cum detaliază primarul municipiului Deva, Florin Oancea. Pe traseu se vor monta și 45 de camere video care vor contribui la creșterea siguranței cetățenilor și a bicicliștilor. Toate rețelele aeriene se vor monta în subteran.

 

Primarul Florin Oancea

 

 

Proiectul este prevăzut să se încheie până la sfârşitul acestui an.

Te-ar mai putea interesa