Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, organizează vineri, 29 octombrie de la ora 18:00, în curtea instituției, o petrecere de Halloween la care sunt invitați toți prietenii bibliotecii, de la mic la mare. Copiii se vor bucura de câteva ore pline de surprize plăcute, cum ar fi fotografii la minut, vată de zahăr și alte dulciuri.
Seara va începe cu prezentarea obiceiurilor legate de această zi, cei prezenți vor afla originea și semnificația Halloween-ului, după care va începe petrecerea propriu-zisă. Ca în fiecare an, copiii vor putea participa la concursurile „Cel mai înspăimântător costum” și „Dovleacul de groază”.
Accesul este permis doar cu mască de protecție și cu certificat verde, pentru adulți.